marți, 22 februarie 2011

Tradiționalismul, dar nu cel literar

Nu înțeleg, și probabil că nu o să înțeleg niciodată, preferința unor oameni pentru tradiționalism. Pe TVR-HD se difuzează în fiecare zi emisiuni despre cultura și modul de viață tradițional al românilor din diferite zone ale țării. Pâna aici nimic în neregulă. Ciudat este că realizatorii emisiunilor respective încurajează și privesc cu admirație  toate acestea. Să o iau de la început: care este (a fost și va fi) preocuparea principală a omului, ținta tuturor strădaniilor sale? Având în vedere faptul că am depășit stadiul aspirațional al animalelor (nu că animalele ar avea așa ceva conștient - dacă au conștiință), respectiv supraviețuirea și reproducerea (în ordinea importanței), obiectivele omului au evoluat și ele. Un obiectiv, principal a devenit așadar bunăstarea, cu absolut toate aspectele și laturile ei. În cel mai rău caz acest scop se situează pe locul trei, după supraviețuire și reproducere, însă există cazuri în care bunăstarea trece pe locul doi sau chiar pe primul loc. Aceasta este situația, iar cine o neagă se împotrivește acceptării unui fapt. Ce înțeleg prin bunăstare: confortul material, liniștea interioară, sentimentul siguranței, lipsa grijilor ș.a.m.d. O parte importantă a bunăstării o reprezintă confortul material. Dacă cineva mi-ar spune că renunță la un element care îi asigură confortul fără nici o intenție secundară (de exemplu renunțarea la folosirea liftului fără scopul de a slăbi sau de a se păstra o condiție fizică bună), nu l-aș crede nici o secundă. Deci, confortul material reprezintă o țintă principală în viață, fie că unii nu o recunosc. Având toate acestea în vedere, care este rostul tradiționalismului? Eu nu susțin ștergerea oricăror urme ale trecutului, nici pe departe. Îmi plac muzeele, iar unele mă ajută chiar să fiu recunoscător că m-am născut în această epocă. Cred prin urmare că locul acestor vestigii este la muzeu și nu în casele oamenilor și folosite de aceștia în mod curent. Prin ce este de altfel mai virtuos cineva care îți țese singur un articol de îmbrăcăminte la război, această activitate răpindu-i poate 2-3 săptămâni (cu rezultate în general îndoielnice d.p.d.v. calitativ și estetic), față de cineva care își cumpără un articol de îmbracăminte gata făcut, mai ieftin (pentru că este produs în 5 minute), superior calitativ și mai frumos? Prin nimic.
Apoi, se tot aduce vorba de identitate națională. Identitate față de alte nații om avea, însă atunci când vine vorba de obiceiurile și vestimentația populare, indentitatea individuală lipsește cu desăvârșire. În zonele în care se mai poartă încă haine populare și în care se respectă tradițiile toată lumea arată la fel, are aceleași obiceiuri și se comportă la fel. Suntem deci o turmă de oi având identitate față de alte turme.
Așa cum spuneam, se mai folosește încă războiul de țesut, fuiorul și în general instrumentele primitive din lemn. Se mai trăiește încă în case pe care le vezi la muzeul satului, cu pământ pe jos și câte o fereastră cât palma în fiecare cameră. Dacă tradiționalul este valoros și trebuie păstrat și prețuit, de ce au mai fost inventate în decursul timpului diferitele instrumente care îmbunătățesc viața? Ca să dau doar un exemplu, de ce au mai trecut țesătoresele la țesutul la război și nu au rămas la metodele tradiționale din punctul lor de vedere, respectiv țesutul cu mâna, tricotatul sau mai știu eu cum se numea pe vremea aia? De ce tot progresul ăsta dacă tradiționalul este bun? Trebuia să rămânem la uneltele de silex, dormitul în peșteri sau sub cerul liber și la blanurile de animale.
Ideea este că nu am nimic cu acești țărani. Ei trăiesc așa pentru că nu au alte opțiuni sau pentru că au fost de mici îndoctrinați în spiritul ăsta. Însă încurajarea acestui mod de viață de către realizatorii TVR-ului mi se pare de neacceptat. Și aceștia o fac negândindu-se probabil nici o clipă că ei trăiesc toate beneficiile societății moderne și că dacă le-ai propune să trăiască la nivelul secolului XVIII-XIX (așa cum trăiesc unii țărani în România), te-ar refuza politicos.

2 comentarii:

  1. Mon vieux, ie si... nu prea ie asa...
    Auzi, tu ai mancat vreodata la o masa d-aia, batraneasca, cu trei picioare? Ai stat pe scaunele croite la fel?
    Sincer, nu-i cea mai comoda, nici cea mai practica, insa eu am cumparat una d-asta tocmai de la Brezoi si am carat-o pana intr-un sat din Teleorman, la socri, sa-mi amintesc pe viu senzatiile copilariei la bunici.
    Culmea-i ca-n fiecare an, de Paste, ne strangem in jurul ei, uitand-o pe cea mare si comoda din sufragerie.

    Al'minteri sanatos, voios, voinic?

    RăspundețiȘtergere
  2. Am mancat la masa joasa, la tara. Si eu caut sa retraiesc copilaria prin diferite artificii, dar asta e altceva. Daca ai fi avut o alta copilarie, cu alte obiceiuri, ai fi fost atasat de acelea. Este firesc, mai ales daca ai avut o copilarie fericita.
    Sanatos, semi-voios si aproximativ voinic, multumesc de intrebari.

    RăspundețiȘtergere