miercuri, 6 octombrie 2010

Kilometri reali

Mă nenorocește psihic expresia ”kilometri reali”, ca în anunțurile de vânzări auto - vând Dacia din 2000, 50.000 de kilometri reali. Asta ar implica faptul că toți cei care nu folosesc această expresie și care scriu doar ”kilometri” s-ar referi la numărul de kilometri pe care ar dori ei sa îi aibă mașina, ca de exemplu ”vand Dacia din 2000, 30.000 de km*. Notă explicativă:  *de fapt acești 30.000 de km sunt kilometri imaginari, mașina are în realitate 80.000 de km (reali), dar am dat eu kilometrajul în urmă ca să arate totul mai frumos”.
La fel mi se părea și la emisiunea ”Vrei să fii miliardar” când, după ce era pusă întrebarea și concurentul dădea răspunsul, Ianțu îl întreba ”raspuns final?”. Nu, nu era răspunsul final; primul răspuns, sa zicem ”varianta b”, era răspunsul intermediar; de abia apoi urma, după caz, răspunsul final, asta în condițiile în care nu era necesar un răspuns intermediar-secundar, caz în care răspunsul intermediar-secundar era ”varianta d”, urmând in sfârșit răspunsul final: ”varianta a!”.

Un comentariu: